Un wine tour in vestita vale portugheza a vinului de PORTO,  Duouro Valley   nu inseamna doar degustari de vin de Porto ci poate fi privita ca o adevarata evadare intr-o fascinanta poveste in care natura, peisajul, oamenii, traditiile, locurile si activitatile sunt legate unele de altele prin legaturi invizibile creand un tablou cu o atmosfera unica in lume. Dealurile  dramatice si vaile frumoase sapate de-a lungul secolelor de raul Douro si afluentii  in solul bun si bogat din nordul Portugaliei au primit de-a lungul timpului “imbunatatiri” prin numeroase terasari ce asigura astazi cea mai mare parte a productiei de vin de Porto din lume. Viile, protejate de brizele reci ale Atlanticului de varfurile Serra da Marao produs un vin rosu, dulce, licoros,  puternic alcolizat (pana la 23 %) a carui denumire de origine a fost protejata si recunoscuta international inca din 1756. Facut celebru de marinarii portughezi, vinul de Porto a primit un impuls foarte puternic din partea britanicilor care, incepand cu anul 1706 l-au cumparat in cantitati mari si l-au comercializat peste tot in lume. Numeroase vase germane si olandeze ce urcau pe blandul rau Douro au participat si ele la cresterea reputatiei vinului portughez. Astazi, numeroase produc propriile lor marci de vin de Porto, delimitarea zonei in care se cultiva cele cinci soiuri de struguri care intra in blend-ul vinului de Porto (Tinta Barroca, Tinta Cao, Tinta Roriz, Touriga Nacional si Touriga Francesca) fiind insa foarte bine delimitat si controlata de guvernul portughez. Valea Douro este insa vestita nu doar pentru vinul de Porto ci si pentru peisajul sau care, indiferent de anotimp este incantator, asemeni unei panza albe ce isi schimba culorile sezonier: albastrul raului se completeaza primavara cu albul stralucitor al florilor de migdal si de verdele crud al dealurilor, vara cu pete stralucitoare de galben iar toamna cu toate nuantele de portocaliu, cupru, brun si rosu ce se intrepatrund intr-o feerie picturala. Toate aceste culori sunt puse in evidenta de cele peste 100 de Quintas (vechi ferme instarite) ce rasar pe coline si care intr-o mare masura sunt deschise publicului, unele dintre ele chiar transformandu-se in residente confortabile si cochete de 4 sau 5 stele unde degustarile se alatura unor experiente culinare deoebite si sunt completate de accesul catre izvoarele termale si spa-urile amenajate printre culturile de maslini , in bataia soarelui portughez. Iar pentru a condimenta o astfel de experienta va invitam sa vizitati orasul istoric Porto ori una dintre cele trei zone declarate Patrimoniu Natural Unesco (ce cuprinde  cascade, plaje fluviale, izvoare, plante si animale rare si endemice),   sa va plimbati pe raul Douro, sa acostati in Marina de Aregos pentru un pranz savuros si o vizita la termele de aici, sa jucati golf in Amarante si sa incheiati calatoria in celebrul Spa  al hotelului Aquapura.